Ingrijirea Tenului Gras

Tipul de ten gras este lucios, lipsit de suplete, unsuros, in special in zona T (frunte, nas si barbie) si prezinta numeroase comedoane si cosuri. Porii pielii sunt dilatati datorita cantitatii excesive de sebum.
Un ten seboreic poate fi usor de recunoscut in urma testului cu foita de hartie:

  • spalati-va bine pe fata cu apa si sapun, apoi stergeti-va cu un servetel de hartie
  • dupa o ora, timp necesar refacerii ph-ului pielii, stergeti-va fata cu o foita de hartie
  • daca pe hartie raman urme clare de grasime, tenul dvs. este gras

Tenul gras se rideaza mai greu decat cel uscat, dar are un aspect inestetic daca nu este ingrijit corespunzator iar epiderma va capata, in timp, o nuanta galbui-cenusie (din cauza alterarii sebumului), se va descuama (in special, din cauza folosirii excesive a produselor astringente), surplusul de sebum va duce la formarea de puncte negre si cosuri, circulatia sanguina se va efectua defectuos, iar tesutul cutanat nu va mai fi oxigenat corespunzator.
In schimb, daca tenul gras este ingrijit corespunzator, zilnic, cu produse adecvate, in timp, activitatea glandelor sebacee se va regla, iar tenul va deveni de tip normal.
Regula de baza, o curatire profunda, este o operatiune cosmetica extrem de importanta pentru acest tip de ten. Epiderma grasa, uleioasa, devine asfixica din cauza excesului de secretie sudoripara, care astupa porii pielii. Celulele moarte ale epidermei se descuameaza incomplet, iar orificiile pielii fiind astupate, se formeaza puncte negre si cosuri. Tenul gras, daca nu este curatat si ingrijit cu perseverenta, poate devenim in scurt timp, de tip acneic.

  • pentru ingrijirea zilnica, folositi apa si sapun, dar, atentie, anumite tipuri de ten gras pot prezenta intoleranta la sapunurile cu un procent ridicat de alcalinitate. Daca exista infectii in anumite zone ale fetei, folositi pentru spalare apa fiarta si racita si stergeti-va cu servetele de hartie de unica folosinta. Pentru pielea asfixica, cele mai indicate sapunuri sunt cele care au in compozitia lor borax sau sulf, precum si diverse extracte naturale cu proprietati astringente, calmante si cicatrizante.
  • optati pentru un demachiant cu un procent scazut de grasimi. Folosirea unei creme de curatat inadecvate poate determina cresterea gradului de grasime a pielii si poate provoca aparitia cosurilor.
  • pentru curatarea tenului puteti folosi un preparat naturist, numit „faina cosmetica” (se amesteca 40g tarate de grau cu 10g malai si cu 5g bicarbonat de sodiu)
  • in special seara, tenul trebuie curatat foarte bine cu produse degresante, care sa stimuleze circulatia sanguina si procesul de regenerare al epidermei. Atentie! Nu folositi produse puternic degresante, deoarece acestea stimuleaza secretia glandelor sebacee, iar pielea va imbatrani prematur. Puteti folosi, doar ocazional sau la indicatia medicului, anumite produse care contin un procent ridicat de eter sau alcool, deoarece pielea va fi afectata, se va descuama si se va cuta.
  • pentru indepartarea excesului de sebum, stergeti-va de mai multe ori pe zi cu o lotiune tonica astringenta sau cu diverse preparate din plante sub forma de infuzii: laptuca, cimbru, patlagina, etc.
  • nu aplicati in exces, pe un ten gras, creme nutritive sau antirid, care contin substante grase. Optati pentru produsele hidratante, care au o textura fina si sunt absorbite rapid de piele. In schimb, pentru a preveni aparitia ridurilor, in zonele unde tenul este mai sensibil (pleoape, gura, gat) folositi zilnic o crema antirid.
  • o data pe saptamana, aplicati un produs de peeling sau preparati o masca naturala de exfoliere.
  • baia de aburi este recomandata tenului gras, deoarece ajuta la destuparea porilor si la eliminarea excesului de sebum si a mizeriei. De altfel, operatiunea de scoatere a comedoanelor este mult mai usoara daca tenul a fost supus, in prealabil, unei bai de aburi. Totusi, extragerea comedoanelor nu este recomandata, nici in cazul unui ten gras sau acneic, decat daca este executata de un specialist. Daca regulile de igiena nu sunt respectate cu strictete, infectia se poate intinde pe tot tenul sau, daca operatiunea este executata cu neindemanare sau brutalitate, pot ramane cicatrice profunde.

Mastile cosmetice sunt necesre pentru tratarea epidermei seboreice (regleaza activitatea glandelor sebacee, tonifica, revitalizeaza pielea si stimuleaza circulatia sanguina, asigurand, astfel, o mai buna oxigenare a ei).
Ingredientele folosite pentru hranirea tenului gras trebuie sa aiba calitati nutritive si hidratante, astringente si de reglare a activitatii glandelor sebacee. Folositi legumele si fructele de sezon (struguri, prune, gutui, mere, rosii, castraveti, praz, morcovi), precum si produse de origine animala, degresate (masca simpla cu iaurt este recomandata tenului acneic). Drojdia de bere, citricele, urzicile si menta sunt remedii eficiente pentru tratarea acestui tip de ten.

Daca aveti tenul gras evitati:

  • consumarea de mancaruri grase sau prajeli, alcool sau bauturi carbogazoase
  • constiparea
  • expunerea tenului in praf si fum de tigara
  • atingerea fetei cu mana
  • bretonul sau o coafura care acopera fata – parul retine praful, „ajutand” la formarea cosurilor
  • folosirea produselor cosmetice puternic degresante.